Mi-am vizitat bunica ce e pensionară şi locuieşte la oraş. După pierderea bunicului, în urma unei boli nemiloase şi crunte, bunica mea s-a izolat într-o singurătate şi tăcere ce îi măcinau sănătatea şi aşa destul de precară şi zilele rămase. Pentru a o smulge din acest refugiu care îi dăuna, am încercat mai multe posibilităţi. Contrat oricăror previziuni, cea care a dat rezultatul aşteptat a fost cursul de dans.
cursul de dans
Cursul de dans care îşi făcea publicitate discretă pe pagina de ziar ce o răsfoiam zilnic a apărut ca o luminiţă de la capătul tunelului. Mai greu a fost să o convingem pe bunica să încerce aşa ceva. Deşi o ştiam o iubitoare de muzică şi de cultură, invoca mereu vârsta pentru a ne respinge ideea. Şi totuşi, noi am perseverat. Cursul de dans părea singura opţiune viabilă pentru a o face să socializeze şi să iasă din izolarea în care se cufundase. După îndelungate insistenţe şi dusă cu maşina până la scară, bunica a intrat susţinută de nepoata ei. Aceasta, cu îndrăzneala specifică vârstei, a intrat în vorbă şi cu alţi bunici stingheri ce aşteptau pe margine. Profesorul, un bătrânel simpatic explica paşii de dans, rugând partenerii să fie serioşi şi să colaboreze. După primele minute stânjenitore şi încărcate de emoţii, oamenii au început să vorbească. S-au prezentat, iar apoi, în prima pauză a cursului de dans au început să-şi depene frânturi de existenţă, frânturi de viaţă. Au apărut primele zâmbete. Apoi, alţi paşi de dans, altă melodie, altă etapă. Apoi, cursul de dans a început să împletească pe ritmuri melodioase de vals şi tangou zâmbete şi priviri jucăuşe, tristeţi şi melancolii, lacrimi şi strângeri de mână. După două ore, atmosfera era atât de schimbată, încât nepoata s-a simţit în plus. Nu era o problemă. Exista telefonul celular. Va reveni când trebuie. În fond, anunţul cursului de dans împânzea strada, invitând cu detaşare şi largheţe orice suflet.
Ştiu, poate părea banal şi chiar este, dar pentru cei apropiaţi ai noştri, de care ne leagă sentimente a părut colacul de salvare. Cursul de dans s-a dovedit a fi la fel de eficient ca o socializare pe Facebook sau chiar mai mult. În oraşul medieval cu miresme de toamnă, cursul de dans a schimbat destine şi a făcut ca oamenii să-şi aducă aminte că sunt vii, că trăiesc şi că datorează celor din jur un zâmbet, o lumină, o vorbă.
Abia în acele momente am realizat importanța dansului în viața unui om. Dansul poate salva vieți, poate trata depresii și poate aduce oamenii împreună, îi face să socializeze, să iubească și să trăiască mai intens. Dansul este o adevărată minune în viața unui om și trebuie să fim conștienți de asta. Trebuie să încercăm să facem loc dansului în programul nostru zilnic, în activitățile zilnice pe care le avem și în întreaga noastră viață. Să profităm de ceea ce ne oferă această mică minune și să ne bucurăm atât cât putem de minutele de magie pe care le petrecem dansând.
