Exista momente in viata cand regretele ne coplesesc si cand ne-am fi dorit ca viata sa urmeze un alt curs, sa urmam scoala aceea de dans care ne-ar fi condus pe culmile celebritatii sau sa devenim cantaretii de succes pe care ii visam in copilarie. Si.. fie din cauza banilor, fie din cauza ca visele noastre erau mult prea banale, boeme sau abstracte pentru parintii nostri, au murit.
Mai sunt, insa, oameni care au visat altceva… sa devina sportivi celebri, profesionisti, de mare calibru, recunoscuti peste mari si tari si nu au reusit, poate din aceleasi motive mentionate deja. Ei bine, despre aceasta categorie de oameni as vrea sa va vorbesc astazi, despre acest gen de oameni pentru care dansul a devenit un refugiu ideal, oameni care au inteles mai tarziu care le era menirea, tocmai gratie acestei nemaipomenite arte…
Povestea pe care vreau sa v-o spun incepe in copilaria mea cu prietena mea cea mai buna. Sorina era vecina si prietena mea din copilarie. Eram de varste apropiate si am impartit mult timp aceleasi vise, aceiasi ani, aceleasi bucurii pe perioada copilariei. Amandoua am trait si ne-au unit idealurile pe care ni le-a sadit in suflete marea noastra campioana Nadia Comaneci. Eram langa ea cu sufletul in orice intrecere, in orice concurs. Jocurile noastre erau definite de cariera acestei ilustre campioane si jocul preferat devenise echipa de gimnastica in care, in mod automat, ii includeam pe toti copiii prezenti.
street dance
A fost o perioada frumoasa, care a trecut, insa, mult prea repede. Nu a durat mlt si Sorina s-a inscris la Scoala de Gimnastica din Deva, trecand testele preliminare, iar eu am ramas acasa, nefiind sustinuta de parintii mei. Anii au trecut. Insa ironia sortii a fost ca nici Sorina nu a ramas pe aceasta carare a gimnasticii, ci s-a tranferat si a practicat atletismul. Era o fire optimista si credea mereu ca poate sa o ia de la inceput oricand si de aceea nu a facut mare caz din asta. Totusi, cand problemele de sanatate au impiedicat-o sa urmeze si aceasta cale a atletismului, cerul parca a cazut asupra ei… Ani intregi a simtit lipsa sportului ca pe o mare frustrare si nu i-a gasit nicio inlocuire pe masura.
Insa peste cativa ani, soarta avea sa aiba alte panuri cu prietenea mea Sorina. In orasul in care locuia ea, s-a intamplat ca cineva sa discute despre necesitatea infiintarii unei scoli de dans in orasul nostru. Bineinteles, ideea i s-a parut minunata si a fost prima care a ajutat la sponsorizarea si punerea ei in functiune. Inscrierile au inceput sa curga, fiind surpinzator de numeroase si in scurt timp s-a infiintat si o echipa de street dance. Pe masura ce antrenamentele se inmulteau, calitatea spectacolelor prezentate era tot mai ridicata si in scurt timp formatia de dans street dance a fost cooptata de turnee si festivaluri de genul acesta unde s-a bucurat de o mare popularitate si bine meritata recunoastere. Sorina este fericita. S-a regasit in scoala de dans cu intreaga ei copilarie si cu toate visele ei minunate. Scoala de dans a umplut golul din viata ei si a convins-o ca fericirea chiar exista.
